I miss (my) writing. One o these days i shall come back to..ME

…i wish you on a star, dream, night, morning, blue, you, friend, neverless, smiling while cryin, i’ve never told you but…, i know, game of, feel, feel, feel, useless, playin cards, cheating truth, some douzin of strong nervs, star dust, lifetime, trust, distrust, trust, distrust…, hating what you used to love, beyond, hopes becoming certainty, answers without questions, arrogance, all the people we’ve never been, agent provocateur, laughter, laughter…, meant, just.., but i know!

P.S.! Not to be translated.

Boala este o atentionare – ne semnaleaza ca incalcam armonia universala. Mai mult chiar, ne arata in ce mod si in ce privinta o facem. Nu este o pedeapsa nemeritata, ci consecinta faptelor si a atitudinilor noastre. Ne oglindeste defectele. Ne reflecta erorile. Ne pune fata in fata cu noi insine.
Nu este un accident, nu este o intamplare, nu este ceva strain, ci ne reprezinta. Ne indeamna sa ne sesizam neajunsurile si sa ne ascultam imboldurile profunde ale sufletului. Prin urmare, vindecarea nu este posibila decat in momentul in care ne constientizam hibele si ne mobilizam pentru a le transforma in calitatile corespondente (de exemplu, teama este o caricatura a prudentei, mania o distorsiune a pasiunii, lenea o degradare a calmului). Boala nu ne este un dusman, ci, paradoxal, cel mai bun prieten, caci are curajul sa ne spuna verde in fata ce, unde si cum gresim.
De aceea, atitudinea de a o respinge este contraproductiva. Eforturile de a o nega si de a o suprima au ca rezultat cel mult mascarea simptomelor, si nu o reala vindecare. Dimpotriva, camuflarea manifestarilor fizice exprima refuzul de a ne privi cu luciditate, accentuandu-ne starea de inconstienta. Reprimandu-ne boala, pe noi ne reprimam. Negand-o ori dusmanind-o, pe noi ne negam sau ne dusmanim. Luptandu-ne cu boala, cu noi ne luptam – nu putem iesi decat invinsi, scufundandu-ne si mai mult in tenebrele ignorantei.
Trebuie sa o acceptam si sa o intelegem, deoarece in acest mod pe noi ne acceptam si ne intelegem. Boala ne semnaleaza instrainarea de propriul sine, avand ca substrat ignoranta.
Nu o putem vindeca decat daca revenim in maduva fiintei noastre, daca ne reimprietenim cu noi insine. Boala este calea deschisa catre esenta din noi. Nu este o inlantuire, ci fereastra deschisa catre libertate. Ignoranta ne incatuseaza. Un om bolnav nu mai este el insusi, nu se mai cunoaste pe sine, isi este siesi strain. Aceasta instrainare poate avea grade variate si se poate referi la diferite aspecte ale fiintei umane. Cea mai severa instrainare va genera si boala cea mai severa (si cea mai greu vindecabila).
Boala este rodul unor convingeri false, adanc inradacinate in fiinta celui bolnav. Atat de adanc, incat ajung sa ia forme materiale si sa se manifeste la nivelul corpului fizic.
Esenta tratamentului consta in dobandirea claritatii mentale care permite descatusarea de aceste convingeri gresite. Este ca si vindecat cel care intelege ca boala sa este licarirea care-l poarta catre intimitatea propriei fapturi si se accepta drept ceea ce este, se impaca cu sine insusi si are curajul de a se cunoaste si de a se transforma – procesul vindecarii in sine nu mai este decat o chestiune de timp; cu conditia, ce-i drept, ca modificarile din planul fizic (leziunile morfologice) sa nu fie prea severe (si deci ireversibile).
Boala este consecinta unor rezonante joase pe care cel bolnav le intretine, avand falsa convingere ca este una cu ele. Ele isi au sorgintea in subsolul constiintei, inaccesibil in mod obisnuit fiintei umane, dar pot fi percepute de catre oricine, in stadiul incipient de manifestare, sub forma gandurilor si a trairilor degradante.
Acolo, in hrubele mentalului, mocnesc reprimate tendintele noastre ascunse, negate, condamnate, ostracizate, natura noastra primara pe care nu vrem sa o recunoastem din cauza prejudecatilor si a inhibitiilor nascute din constrangeri sociale, familiale, religioase, politice, materiale, profesionale etc.
Greseala esentiala pe care o comite cel susceptibil la boala este de a se confunda cu aceste manifestari psihomentale, de a se lasa cuprins cu totul de valtoarea, valvataia ori vijelia lor, de a-si lasa claritatea constiintei inecata in mlastina, mistuita de magma ori spulberata de vifor. Ele tin de structura lui, dar nu sunt decat involburari, vapai, vartejuri ale diferitelor straturi ale mentalului, distincte de samburele fiintei sale.
El spune “sunt trist”, “sunt manios” ori “mi-e teama” nereusind sa se disocieze (sa se detaseze) de aceste trairi, sa inteleaga ca sunt doar o parte din el, diferita de esenta sa, sa le perceapa doar ca pe niste fluxuri care ii parcurg structura tocmai din cauza frecventelor inferioare de vibratie pe care le mentine in faptura sa.
Un individ nu sufera atat pentru greselile sale din trecut sau pentru ale altora, cat pentru greselile lui actuale, de fiecare clipa. In acest sens, boala este un nepretuit indrumator. Localizarea si tipul ei nu sunt niciodata intamplatoare, ci se coreleaza cu functia esentiala si/sau cu semnificatia subtila a organului/tesutului/teritoriului afectat. Rostul bolii este de a-i deschide ochii celui bolnav, de a-l scoate din ignoranta.
Boala este pragul, poarta intredeschisa spre lumina. Putem sa o negam, sa o respingem, inchizand-o si zavorandu-ne in bezna prostiei, sau putem sa o deschidem larg, sa avem curajul sa pasim peste prag in lumina constiintei, a constientizarii – mintea ne devine clara, umbrele amagitoare ale ego-ului sunt date la o parte. Odata ce am trecut pragul, poarta inceteaza sa mai existe pentru noi – o lasam undeva in urma, nu ne mai intereseaza: boala nu-si mai are rostul, este vindecata.

(Extras din:”Fundamentele medicinei naturale – Principii generale” Dr.Dorin Dragos)

aş putea trăi pe apă chioară şi fericiri din astea mici, ca:

dedicaţii muzicale
cuvinte amuzante (ex: alopecia)
fulgi de nea pe nas
miros de portocale în cinematograf
bătăi exagerate de inimă
aşternuturi pufoase
creioane gri
vederi din ţări pastelat colorate
nasturi descusuţi
unghii roase
vise cu pupat
lalele galbene
zâmbete timide în metrou
mereu.

http://www.thepleasurist.com/2011/02/ingredientele-secrete/

“Absența face ce face vântul cu focul – îl stinge pe cel slab și-l întețește pe cel puternic.”

“Tomorrow is fresh, with no mistakes in it.”

Il iubeam. Avea gust de vin dulce, si miros de struguri tarzii. Era tandru si imi incalzea inima de fiecare data cand imi mangaia pielea cu adierile-i tomnatice. Ii iubeam povestile nocturne cu iz de fum si fasii de scrum.
Imi placeau dupa-amiezile cu somnolente prelungite si vise populate cu pisici negre si malitioase.
Iubeam dorintele tesute impreuna, din fire subtiri de ploaie, captusite cu albastru catifelat si noctambul pana in zori.
Ne jucam de-a orice, si ma pierdeam in jocul lui, pentru ca-mi placea cum ma cauta.
Diminetile noastre erau mansardate cu blue-cheese cremos si condimentate cu replici alandala, carora doar noi le stiam inceputul si niciodata sfarsitul.
Se numea Octombrie ii iubeam numele si uneori il frantuzeam alintat si rotunjit.
Ma corecta cu un aer doct si extrem de serios, ma pufnea rasul, il iubeam din nou, si mai mult. Stia.

… acru si lamaios.. tot el ..Octombrie, m-a adus cu picioarele pe pamant si am aflat …

ca iubirea nu prea e de pret fara niscaiva banuti la vedere, nepretioasa s-a transformat in pretioasa..si inca ce pret doar trebuie intretinuta
ca dragostea moare azi si poate reinvia maiine
mi-a soptit cu adieri reci si inghetate ca e tarziu in suflet si somnul ii imbie demult…

Tot in Octombrie am aflat ca sexul are miros de peste si gust salciu, ca viata e chinuitoare si nedreapta, ca nimic din ce credem ca spun/cred ceilalti despre noi nu are legatura cu realitatea, ca in fiecare zi ne perfectionam in a minti orice, oricand, oricum, fara scrupule.
Ca nimic nu ustura mai tare decat atunci cand te tai in timp de culegi..the remains of the day!
Tot Octombrie, cel iubit, mi-a aratat ca nu sunt decat o masca frumoasa, in cautarea unei noi victime
Octombrie e trist si singur, as vrea sa fiu cu el, langa el, dar distanta e prea mare, nu mai pot sa o acopar, Octombrie nu-si mai doreste nici un alt octombrie, isi linge ranile si lasa timpul sa treaca vindecator.

Tensiunea unui Octombrie rece, auster si inuman imi apasa umerii. Ma dor. Si strig.

Doua casti minuscule acopera urechile dragului Octombrie, vocea mea devine inutila. Ma opresc. Tac. Inteleg.
Simt vantul rece de Noiembrie cum ma cuprinde. Exersez sculpturi in gheata, ce pacat, nu sunt talentata.

Cinismul acopera ce-a mai ramas neatins de inghet.

Azi stiu ca-mi place vara mai mult ca oricand, o voi astepta, pe ea…June.

Older now, you wonder whether it’s worth waiting around to find out.